Dezmembrari terenuri

Din punct de vedere tehnic, dezmembrarea este operația tehnică de împarțire a unei suprafețe înscrisă în cartea funciară în mai multe suprafețe egale sau inegale.

 

Doriți ca această dezmembrare a terenului să se realizeze fără bătăi de cap?

 

În cazul în care dețineți o parcelă de teren în intravilan sau extravilan pe care doriți să o dezmembrați, vă putem ajuta.

 

Indiferent despre ce teren este vorba, avem pregătirea necesară pentru a soluţiona problema dumneavoastră în cel mai scurt timp posibil, cu tot ce presupune ea: efectuarea măsurătorilor, alcătuirea dosarului, avizarea acestuia şi in final predarea proiectului.

 

Totodată, pentru fiecare din suparafețele obținute vom obține numărul poștal, cadastrul și intabularea.

 

De asemenea, va stăm la dispoziţie pentru informaţii suplimentare, eventuale nelămuriri, documentația necesară, pașii ce trebuie urmați în demersul acesta, precum și pentru oferta noastră de preț.

Poate sunteți interesați și de:
Dezmembrări apartamente

Dețineți un apartament și doriți dezmembrarea acestuia?

Dezmembrări cadastrale

Este operația tehnică de împarțire a unei suprafețe în mai multe suprafețe egale sau inegale.

Dezmembrări case

Dețineți o casă și doriți dezmembrarea acesteia în mai multe părți?

Intabulări

Intabularea și cadastrul sunt formalități pe care trebuie să le indepliniți pentru a vă asigura legalitatea proprietății.

Valorile ce ne orientează activitatea:
Pentru informaţii suplimentare specifice situaţiei dumneavoastră sau eventuale colaborări: